FCSB insistă să joace în Ghencea, iar conducătorii Clubului Sportiv al Armatei Steaua București par a fi prinși în corzi după noile solicitări făcute de către echipa din prima ligă.
După încercarea eșuată de a juca derby-ul cu Dinamo pe Stadionul Steaua, FCSB a solicitat să închirieze arena din Ghencea pentru alte trei partide: în ordine, cu CFR Cluj, cu Nordsjaelland (turul III preliminar din Conference League), respectiv cu Poli Iași.
După ce FCSB a înaintat aceste solicitări, Ștefan Bichir, comandantul CSA Steaua, ar fi întocmit un raport pe care l-ar fi trimis către Ministerul Apărării Naționale, iar acum așteaptă avizul ministrului Angel Tîlvăr pentru a putea începe negocierile cu echipa lui Gigi Becali, notează GSP.
FCSB ar putea întâlni Nordsjaelland, vicecampioana din Danemarca, în turul III preliminar din Conference League, dacă trece de CSKA 1948 Sofia. În turul din Bulgaria, roș-albaștrii au învins la limită, scor 1-0. Returul este programat pe 3 august, de la ora 21:30, pe Stadionul „Arcul de Triumf”.
Dacă se califică, FCSB ar urma să joace meciul tur cu gruparea daneză pe 10 august, la București. Rămâne de văzut dacă pe Stadionul Steaua sau tot pe „Arcul de Triumf”.
Recent, la ProSport Live, Gigi Becali a vorbit despre solicitarea făcută de către FCSB cu privire la următoarele meciuri pe care dorește să le dispute în Ghencea.
„Părerea mea, din moment ce prim-ministrul a pronunțat data de 6 și că jucăm cu Clujul… Eu cred că acum, după ce s-au discutat toate, a trimis și Corpul de Control, s-a scris și în presă foarte mult, și-au dat și ei seama că au greșit.
Sau poate, e posibil asta, nu au vrut să fie FCSB – Dinamo, vă las cu orice echipă, dar nu cu Dinamo, știi? Cu Dinamo se umplea. Și cu CFR-ul o să umplem, și cu danezii (n.red. – cu Nordsjaelland în turul 3 preliminar din Conference League, în cazul în care FCSB va ajunge acolo) o să umplem. Cu CFR nu putem (n.r. pe Arena Națională), dar după ne ducem acolo, ne vedem de treaba noastră.
Nu există nicăieri că nu se joacă meciul. Când vrei să faci concert, stai să vedem dacă e dată de fotbal. La noi sunt toate cu fundul în sus, ce să facem? Nu ai văzut ce zice Hagi? Trebuie bani, nu știu ce. La FCSB, vine unul cu banii, dar nu vrem să te lăsăm (n.red. – pe un anumit stadion, cu referire la Ghencea). Tu nu vezi ce tâmpenii? Primăriile dau bani, uite unul privat care dă bani, dar lasă că pe tine nu te lăsăm să joci pe stadion. Asta e, nebunia lumii, ce să faci?”, a spus Gigi Becali, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER